Vorbesc cârcotaşii că un fost vice, care nu a mai reuşit să-şi menţină postul, a plecat de acasă, cu purcel cu tot, după ce s-a îndrăgostit lulea de o domnişoară cu care a lucrat în campania electorală de la locale. Gurile rele povestesc că duduia i-a căzut atât de puternic cu tronc bărbatului, încât acesta n-a mai stat pe gânduri, părăsindu-şi nevasta cât ai zice peşte. Rămasă cu buzele umflate, femeia aflată la al doilea mariaj, ce să facă? Îşi face prezenţa, singură, singurică, pe la toate evenimentele din oraş, evitând să spună că soţul s-a mutat la noua lui cucerire. Lumea o înţelege şi evită subiectul, fiindcă nu-i deloc plăcut să te părăsească soţul pentru o persoană mai tinerică şi mai frumuşică. Cât despre fostul vice, acesta le spune prietenilor că, în sfârşit, şi-a găsit jumătatea şi că este cel mai fericit bărbat din lume datorită acestui lucru. Iar oamenii chiar îl cred pe cuvânt, deoarece de când s-a mutat la noua sa iubită, fostul vice nu mai dă pe la şedinţele de partid, nici pe la cele de administraţie, preferând să-şi petreacă timpul doar cu aceasta.
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…
Polițiștii din Hunedoara au identificat, în urma cercetărilor și a probatoriului administrat, un bărbat suspectat…
View Comments
Florin Oancea ?