Gura lumii

Gura lumii, 18.09.2013

gura lumiiVorbesc cârcotaşii pe la colţuri că şeful de la o instituţie de stat, proaspăt ajuns pe fotoliu de director, pregăteşte minuţios un tun, cică pentru reabilitarea imobilului în care funcţionează instituţia cu pricina. Zvonerii susţin că omul de care facem vorbire a fost pus pe postul respectiv de către şeful său cel mare, pentru a-l ajuta să manevreze către buzunarele lui şi ale acoliţilor o parte din banii care vor fi alocaţi pentru reparaţia capitală a sediului instituţiei.  Şi nu vor fi bani puţini, dacă avem în vedere că valoarea investiţiei se ridică la câteva milioane de euro. Gurile rele vorbesc că, mai mult ca sigur, o parte sănătoasă din aceşti bani vor intra în buzunarele baştanului cel mare, care a dovedit de când are pe mână banii publici, că ştie cum să facă şi să dreagă ca o parte dintre ei să ajungă în conturile sale şi ale familiei. Se înţelege că şi directorul instituţiei al cărei sediu intră în renovare îşi va avea partea sa din afacerea respectivă.

Vorbesc gurile rele că a fost mare zarvă într-o organizaţie de partid care se pregăteşte de alegeri la şefia femeilor. Cică, spun cârcotaşii, pentru ca duduile care se bat pentru postul cel mare să nu se mai certe, liderul lor le-a trasat nişte reguli, pe care ele trebuie să le respecte câteva zile, până când vor avea loc alegerile cu pricina. Zvonerii au aflat şi acum vorbesc pe la colţuri că de acum, candidatele la şefia organizaţiei trebuie să nu se mai atace reciproc, să nu transporte alegătoarele pe la mănăstiri, să nu mai distribuie ciocolată femeilor din organizaţie şi altele. Acum, nu se ştie dacă este chiar aşa, cum vorbesc gurile rele, dar sigur este faptul că lupta pentru şefia filialei judeţene a femeilor din respectivul partid este foarte strânsă şi până la această oră, nimeni nu poate da un pronostic în privinţa câştigătoarei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura