O nouă variantă a poveştii cu „mintea de pe urmă” este de actualitate la un club cu pretenţii şi bine racordat la bugetul local. Cică aproape întreaga suflare a echipei de la noi din judeţ se uită cu admiraţie, invidie şi părere de rău la rezultatele unui fost antrenor al echipei care activează acum la o grupare dintr-un judeţ vecin. După ce i s-au pus în cârcă toate nerealizările sezonului în care a pregătit echipa de la noi, tehnicianul dovedeşte acum că ştie meserie. În condiţiile în care lucrează la o echipă cu potenţial financiar mai redus şi cu un lot mai puţin bine cotat, formaţia sa etalează un joc de calitate şi se află pe un loc fruntaş, având şanse mari să-şi realizeze obiectivul. În schimb, la echipa de la care a fost demis pe uşa din dos, antrenorul adus pe bani mai mulţi a avut rezultate slabe, fiind şi acesta pus pe liber, iar înlocuitorul său încă nu a dovedit mare lucru. În acest context, atât suporterii, cât şi jucătorii şi unii dintre oficiali regretă îndepărtarea respectivului tehnician de la echipă.
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…