Foc şi pară de supărare este un conducător de instituţie descentralizată din judeţul nostru, pentru că a fost luat în vizor de superiorii săi pe linie de partid. Omul a făcut marea greşeală să vorbească vrute şi nevrute la un şpriţ şi tovarăşul său de pahar s-a dus imediat şi la raportat. Gurile rele spun că şeful de instituţie s-a lăudat că a primit vreo câteva sute de bilete de tratament, pe care trebuie să le distribuie anul viitor unor lideri. Cei care primesc vacanţele vor da în schimb pe semnătură că-şi vor convinge supuşii să ştampileze partidul aflat la putere. Strategia deloc rea, dacă trecem peste faptul că este mârşavă, a fost pusă în pericol de conducătorul de instituţie guraliv şi cică acum, mai marii lui pe linie politică analizează cum să-l pedepsească.
Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…
Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…
David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…
Peste 1.430 de infracțiuni din sfera violenței în familie au fost înregistrate în județul Hunedoara…
Un apel disperat zguduie comunitatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…
Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…
View Comments
E vorba de Hortopan si de Rus, nu? Pai daca stia de ei ca sunt turnatori, oare de ce Vochitoiu i-a adus langa el? Astfel de articole, mici plesnitori, nu mai tin si ii fac rau d-lui Vochitoiu. Domnule ziaris M.V ...