Categories: Gura lumii

Gura lumii 17.11.2016

Într-un spital galonat de pe plaiurile noastre mioritice ai suficiente şanse să nu te mai faci bine nici cu şpagă, nici cu temenele şi nici cu rugăciuni sau acatiste. Zice-se că vii cu o boală şi pleci cu două. Asta, în cel mai fericit caz. Pentru că mai sunt unii care vin şi cu greu mai reuşesc să plece, după aplicarea unor tratamente „şoc” de  nişte cârpaci cu veleităţi doctorale. Şocant este, însă, faptul că în unele situaţii aplică exact tratamentul invers, încât bietul pacient are toate şansele să se înscrie în organizaţia „Şoimii popii”. Şi, când ajungi în starea de „legumă”, abia de catadicsesc să te lase să apelezi la alţi doctori din alte spitale, de teamă să nu le… ştirbeşti reputaţia.  Sau, mai şti ! Poate cred că-i pun într-o situaţie delicată pe colegii lor de pe la clinicile din ţară – de a-şi face cruce, chiar dacă sunt atei.

În raiul benzinăriilor şi mall-urilor, într-un magazin-hangar cu ştaif occidental (doar la inaugaurare), aşa-zisa ordine nemţească a capitulat în faţa puhoiului de datini şi obiceiuri comerciale mioritice, toate subsumate conceptului strămoşesc „las-o, bă, că merge şi aşa”. Aglomeraţia de la casele de marcat e privită cu ochi buni de către „luft-inspectorii” magazinului, fiind dovada clară (în opinia lor) că prăvălia le este foarte apreciată de cumpărători. Dar aglomeraţia are şi o altă explicaţie – lipsa de personal. Că au început lucrătorii să se-mprăştie ca potârnichile de-atâta… bine. Apoi, veşnica îngrămădeală din spaţiile de vânzare. Nu de cumpărători, ci de mărfuri. Mărfuri puse claie peste grămadă în spaţiile dintre rafturile consacrate expunerii produselor. Şi tot pe acolo, stivuitoare lăsate alandala, că abia mai poţi strecura cărucioarele de cumpărături (cărucioare cât casa, că de coşuri de cumpărături sau ceva cărucioare mai mici nici nu poate fi vorba). Halal „europenizare”!

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ȘOFERI SCOȘI DIN TRAFIC ÎN URMA CONSUMULUI DE SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii rutieri au scos din trafic șoferii depistați la volan sub influența unor substanțe interzise.…

4 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, VULCAN ȘI PETRILA AU INTERVENIT ÎN TREI CAZURI DE VIOLENȚĂ ȘI AMENINȚĂRI. AU FOST EMISE ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII

Polițiștii din județul Hunedoara au luat măsuri pentru protejarea victimelor în trei cazuri sesizate în…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

22 de ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

22 de ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

22 de ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

22 de ore ago