Categories: Gura lumii

Gura lumii, 17.07.2018

Vorbesc cârcotaşii că o directoare de pe la noi, pusă pe post de mai marii de la partid, face ce face şi se întâlneşte cu vechiul director. Asta nu ar fi ceva rău, că poate vrea să afle cum trebuie condusă direcţia respectivă. Însă, se pare că altele sunt motivele pentru care cei doi se văd, e adevărat, şi cu participarea unui angajat de acolo. Zvonerii au aflat că fostul director culege informaţii de la duduia noastră, pe care apoi vrea să le folosească nu împotriva ei, ci a unui şef de pe la partid.

Povestesc gurile rele pe la colţuri că e forfotă mare într-o întreprindere din judeţ. Cică unii dintre angajaţi vor să pună de un protest, după ce au aflat că alţi colegi au primit bani mai mulţi pentru luna trecută. Nervozitatea este foarte mare printre salariaţii de acolo, că şefii nu mai ştiu cum să-i liniştească. Cârcotaşii au aflat că mai marii de la fabrică s-au înţeles între ei, ca să le spună subalternilor că a fost vorba de o greşeală la mijloc, şi că lefurile mărite vor fi aduse la nivelul celorlalte, primite de majoritatea dintre angajaţi. Iar cei nemulţumiţi au decis să aştepte, aşadar, să vadă dacă se şi întâmplă ceea ce au promis şefii, în caz contrar sună adunarea pentru un nou protest.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

22 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

22 de ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

22 de ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

22 de ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

22 de ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

22 de ore ago