Categories: Gura lumii

Gura lumii 17.06.2011

Umblă vorba prin târgul cu cetate că şoferii sunt tot mai revoltaţi de manevrele angajaţilor de la filiala din judeţ a unei instituţii de stat, care se ocupă, printre altele, şi de verificarea tehnică au autovehiculelor. Cică, nu demult, s-a întâmplat ca un posesor de autoturism din municipiul reşedinţă de judeţ să ajungă cu maşina la reprezentanţa amintită. Acum, omul auzise că trebuie să „mişte din urechi”, ca să nu i se găsească tot felul de defecţiuni la automobil, care nu era nou-nouţ, ci avea oarece vechime. Deci, aflând el cam cum stau treburile, a venit, cică, pregătit cu ceva „atenţie”, însă, a rămas cu gura căscată larg, când lucrătorul care-i făcea inspecţia i-a spus verde în faţă că trebuie să tripleze valoarea şpăgii. Nu că i-ar fi convenit, dar omul n-a avut încotro, şi a scos firfiricii din buzunar, după ce tupeistul cu care avea de-a face a început să îi înşire un întreg pomelnic de nereguli constatate, cică, la maşină.

Se zvoneşte că angajaţii sucursalei din capitala judeţului ai unei mari companii internaţionale profilată pe servicii de telecomunicaţii ar cam umbla cu cioara vopsită, zicând că-i papagal. Mai nou, cică tot încearcă să le bage pe gât clienţilor şi servicii de Internet mobil, promiţând că nici măcar un leu nu se va adăuga pe factură. Cineva care a muşcat momeala a observat că nu este chiar aşa. A făcut contractul pe Internet, primind şi un modem în plus. I s-a spus că obiectul este dat în custodie, ca un fel de bonus la abonament, şi că nu va plăti nici un leu în plus pentru el. Dar când a venit factura, a observat că plăteşte mai mult decât ar fi trebuit. Nu că ar fi fost vorba de vreo mare sumă, însă clientul a fost deranjat de faptul că a fost minţit în faţă. Şi întorcându-se la ghişeul duduii cu mega-oferte, pentru a-i cere explicaţii, i s-a spus că trebuia să caşte ochii cât cepele atunci când a semnat contractul, deoarece vorba zboară, dar ce-i scris rămâne.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Domnilor automobilisti, nu ati aflat ca la RAR este un sef nou, Chirila Nicolae, pe care nu-l prea duce capul , dar este mare lingator de afise si prim pupincurist a lui Arion Viorel? Pai atunci ce va mirati, omul este FOARTE, FOARTE FLAMAND, stie ca nu mai are mult de stat pe acolo si doar n-a pupat el C..U degeaba, nu?

  • SILVIU ESTI TARE.ASA ESTE CHIRILA A FOST TAXIMETRIST A LINS AFISELE SI ACUM ESTE MARE SEF.BANCIU TAIE SI SPINZURA LA RAR.FIRFIRICII SE IMPART IN 2.C+B=FOAME MARE.IN HD.AM AUZIT CA BANCIU FACE SI ITP.CE ESTE ACOLO DEZASTRU.C+B+PDL=DISPERARE.

  • Pai si de ce se dezbate subiectul in ziare? Exista Politie, exista DNA... batem apa in piua..

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

4 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

4 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

4 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

5 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

5 ore ago

Din bani europeni, dispensar medical modern pentru comunitatea din Bucureşci

Magdalena Șerban O primărie de comună care nu ac­ce­sează fonduri europene și gu­ver­na­mentale poate să…

5 ore ago