Categories: Gura lumii

Gura lumii, 17.03.2017

Cică în România, orice lege este dată pentru a putea fi încălcată, asta şi pentru că pedepsele sunt destul de blânde. Bunăoară, deşi legea antifumat a fost adoptată de un an de zile spre bucuria nefumătorilor, nu toată lumea o respectă. Mai mulţi băutori de cafele din municipiul reşedinţă de judeţ s-au plâns că într-un local din buricul târgului, în care nu de mult se organizau şi seri lăutăreşti, fumătorii sunt la ei acasă. Nimeni nu respectă legea şi toţi cei care nu agreează „duhănitul” se întreabă cum de nu există nici un control al organelor abilitate. Mai spun cârcotaşii că patronul respectivei locaţii ar avea nişte pile sus puse care îl protejează şi îi permit să nu respecte legislaţia, astfel că clienţii nefumători care consumă în respectiva unitate trebuie să înghită în sec şi să suporte condiţiile.

Despre un anumit interpret al muzicii autohtone din municipiul capitală de judeţ, lumea are şi cuvinte de laudă, dar şi vorbe de ocară. Cică, deşi înzestrat cu un talent pe care mulţi ar dori să-l aibă, cantautorul nostru îşi cam bate joc de el, dând nu o dată dovadă de neseriozitate. Nu puţini s-au plâns că omul nostru i-a lăsat baltă la câte un eveniment festiv unde fusese invitat să-şi etaleze talentul, astfel că încrederea în ochii lumii a scăzut pe zi ce trece. Mai spun gurile rele că din cauza licorilor bahice pe care le consumă, interpretul respectiv intră în tot felul de necazuri, iar la ultimul a păţit-o destul de rău, având nevoie de repaus spitalicesc de câteva săptămâni bune.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

2 zile ago