Ca să vedeţi ce diferenţă este între privat şi stat, când vine vorba de cheltuirea banilor, vă spunem următoarea poveste legată de două investiţii similare. Deci, nu cu mult timp în urmă, o firmă privată a venit în judeţul nostru şi a făcut o investiţie. A ridicat de la zero şi a pus în funcţiune un obiectiv industrial, care este direct legat de protecţia mediului. Până aici, toate bune şi frumoase. Iată însă, că taman în aceste zile, s-a pus pe tapet construirea încă a unui asemenea obiectiv, necesar în altă zonă a judeţului. Potrivit proiectului, acest al doilea obiectiv, legat tot de protecţia mediului, este similar cu primul, atât în ce priveşte capacitatea, dar şi conceptul de construcţie. Normal, ar fi trebuit să spunem referitor la această a doua investiţie, că lucrurile sunt bune şi frumoase. Dar n-o putem face, dintr-un motiv foarte simplu. Dacă investiţia realizată de firma privată a costat în total un milion de euro, potrivit proiectului şi celorlalte documente, la cea de a doua, realizată din banii statului, costurile sunt de cinci ori mai mari. Ca să vezi de ce unii vor să lucreze numai cu statul!
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…