Gura lumii, 16.03.2018

Spun gurile rele că o beizadea autohtonă face boacăne una după alta. Convins că are spatele acoperit şi lumea la picioarele lui, individul îşi arată muşchii ori de câte ori are ocazia dar, mai ales, când are câteva păhărele la bord. Până acum nimeni nu s-a confruntat cu el şi toată lumea l-a ocolit de frică să nu intre în belele. Mai ales că, individul umbla flancat de oamenii lui de încredere, bătăuşi în toată regula şi care păreau a fi gata să se arunce în foc pentru el. Toate însă se pare că au mers până la un punct. Personajul şi-a supărat tovarăşii, care, au început să vorbească vrute şi nevrute şi sunt gata să-l dea pe mâna oamenilor legii.

Aroganţa unor funcţionari de pe la stat pare a fi bine împământenită şi fără leac. Se transmite din generaţie în generaţie, de la şef la subalterni şi se manifestă diferit. La unii aroganţa este făţişă. Iar alţii, mai puţin siguri pe ei şi vrând să disimuleze un comportament respectuos, sunt trădaţi de gesturi care le scapă de sub control. Atitudinea lor dispreţuitoare faţă de contribuabil transpare prin toţi porii şi prin tonalitatea vocii. Aşa se face că, indivizi transparenţi ajunşi în funcţii pe pile, îţi vorbesc de parcă l-ar fi prins pe Dumnezeu. Cârcotaşii spun că e o molimă de care nu poate scăpa nimeni ajuns în astfel de poziţii, iar speranţele unora că se vor schimba vreodată sunt deşarte.