Un om de afaceri din oraşul cu cetate care utilizează o parte din câştigurile firmei sale pentru finanţarea unei echipe frumoase, dar cam lipsite de performanţe notabile, a ratat câteva transferuri de top, din cauza şicanelor autorităţilor locale. Cică, omul, care era în discuţii cu un antrenor şi trei sportive de calibru, a tot ezitat să le facă oferte financiare concrete, până a pierdut „păsările” din mână. De regulă hotărât şi calculat, afaceristul a fost încurcat în luarea unei decizii, rapide şi câştigătoare în privinţa transferurilor, de o licitaţie. Pentru că patronul de care vorbim s-a ocupat doar de licitaţia respectivă, a uitat de problema sportului pe care-l finanţează de ani buni în oraşul cu cetate. Uitarea l-a costat, astfel că transferurile nu au mai putut fi duse la bun sfârşit, iar omul nostru a rămas cu buza umflată. Acum, spun cârcotaşii, pasionaţii sportului respectiv vor să vadă cum scoate el basmaua curată, fără transferurile necesare, speranţele fiind mari. Dar, aşa-i când te ocupi de mai multe lucruri deodată. Nici unul nu iasă bine. Pentru că şi licitaţia cu pricina nu a ieşit tocmai cum a vrut patronul de care vorbim.
E deja de notorietate, graţie proverbului cu capra vecinului, faptul că românii au o problemă cu cei care au cu adevărat succes. Păcatul acesta naţional s-a manifestat din plin şi la o recentă festivitate dedicată campionilor din sportul judeţean, unde relaţiile glaciale, făţărnicia şi loviturile sub centură au constituit sarea şi piperul evenimentului.
Primii care au călcat în picioare regulile jocului au fost antrenorii şi preşedinţii, care au boicotat gala, refuzând să participe la premiere, din cauza schimbării unor clasamente pe ultima sută de metri. Au urmat cei care prin discursuri au lovit ba în stânga, ba în dreapta, în funcţie de prietenii şi interese. N-au lipsit nici politicienii dornici să speculeze momentul şi să… promită în clasicul stil demagogic marea cu sarea, pentru a putea poza alături de campioni.
Culmea e că nici organizatorii n-au rămas datori şi au replicat cu lovituri la fel de murdare. Astfel, în ciuda oferirii de diplome şi plachete chiar şi… invitaţilor întâmplători, de pe lista celor premiaţi au lipsit, intenţionat sau nu, unele personaje valoroase, dar incomode.
Singura concluzie logică, după o aşa frecvenţă a răzbunărilor, e că… riscăm să moară toate „caprele”. Pardon, toate performanţele.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Dar de cearta directa nehandbalistica dintre Mircia si Mircea de ce nu scrieti mai jurnalistilor ?

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

3 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

3 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

3 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

3 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

3 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

3 ore ago