Gura lumii

Cică şeful mai marilor peste comisarii care, chipurile sunt plătiţi ca să protejeze mediul şi să-i altoiască la buzunar pe cei care nu respectă legea, a dat-o din nou în bară. Spun cârcotaşii că mai deunăzi, şeful s-a dus chitit să-l amendeze pe un mic întreprinzător ce avea, printre altele, şi o benzinărie undeva la drumul mare, în văzul tuturor. Numai că benzinăria fusese închisă cu vreo patru ani în urmă, aşa că mare a fost mirarea patronului, când s-a trezit amendat, pentru că nu avea aviz de mediu pentru închiderea activităţii pe linie de comercializare a carburanţilor. Nu de alta, dar în urmă cu patru ani, când a fost închisă benzinăria, tot actualul era şef la instituţia de control şi amenzi pentru nerespectarea legilor de protecţia mediului. Ba mai mult, se întreabă gurile rele, cât de profesionist este conducătorul instituţiei judeţene, dacă a văzut abia după atâţia ani că benzinăria nu mai funcţionează, mai ales că, fiind amplasată la răscruce de drumuri, şeful trece toată ziua pe lângă ea?

Vorbesc gurile rele că şeful unui serviciu public din reşedinţa de judeţ ar cam fi luat în vizor de oareşce controlori. Spun gurile rele că, în urma unor verificări, s-ar fi constatat că banii pe care-i încasează din administrarea şi exploatarea unui obiectiv turistic din oraş nu ajung nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor cu întreg personalul. Cât despre recuperarea investiţiei făcute cu greu şi împrumuturi de primărie, nici vorbă. Cică, în loc să se autogospodărească din toate serviciile pe care le poate face, directorul apelează tot la punga comunitară a bugetului local, ca să-şi poată plăti angajaţii băgaţi în organigramă pe sprânceană şi interes. Tot gurile rele spun, că dacă s-ar face o analiză pe bune a statului de funcţii, la serviciul cu pricina sunt mai mulţi conţopişti care taie frunze la câini – dar pe ce salarii! – decât pălmaşii care duc greul. Cârcotaşii spun că şeful serviciului se tot dă bolnav, de vreo trei-patru ori pe an, de ochii lumii. În realitate, cică directoraşul se tratează de stres prin cele mai tari şi mai scumpe capitale europene, fără să-i pese că de fapt, prin ceea ce face, dar mai mult prin ceea ce nu face, prejudiciază imaginea şefului cel mare.