Spun gurile rele, că o echipă care a fost revelaţia turului în campionatul în care activează, pentru că pare să aibă în acest moment cea mai sigură situaţie financiară, se poate trezi peste noapte fără sponsori, din cauza unor divergenţe a finanţatorilor cu autorităţile locale. Cică, reprezentanta sponsorilor a solicitat primăriei concesionarea bazei sportive a echipei, pentru a o moderniza şi a o face regulamentară în eşaloanele superioare ale fotbalului. Însă, edilul localităţii s-a opus, deoarece are un proiect important de finalizat benefic comunităţii, mai precis să ridice o autogară pe o parte din spaţiul respectivei arene sportive. Din acest motiv, sportivii s-au cam supărat, spun gurile rele, pentru că nu înţeleg de ce un proiect ca acela este mai important decât echipa de fotbal. Aşa că, relaţia sponsori-autorităţi a devenit una rigidă, iar efectul ar putea fi nefast pentru echipă. Care tocmai ce începuse să meargă ca pe şine. Însă, unde nu-i cap, vai de picioare.

La fel cum în administraţia publică sau la marii agenţi economici de stat criteriile de promovare nu au deloc legătură cu competenţa profesională, ci cu politica, şi în învăţământ, criteriile de evaluare ale profesorilor sunt extrem de permisive la „manevre”. Spre exemplu, vorbesc gurile rele, că pe baza normelor de evaluare actuale, cel mai bun punctaj dintre profesorii de educaţie fizică din judeţ îl are un domn… campion la şiretlicuri şi şmecherii, cu care vrea să-şi tragă dosar beton. Cică omul, care activează la o şcoală dintr-o comună limitrofă oraşului cu cetate, e foarte atent cu strângerea de puncte la dosar, deşi nu are o activitate cu adevărat valoroasă la şcoală sau pasiune pentru meseria sa. Strategia lui e de a nu se prezenta la competiţiile interşcolare la care sunt mulţi competitori, unde nu are şanse de câştig, şi de a merge la acelea la care are singurul sportiv sau singura echipă din concurs. Ca să câştige sigur. Şi, uite aşa omul face multe puncte bonus la dosarul de evaluare, pentru victorii în întreceri de trei lulele şi trei surcele. În plus, omul a investit ceva bani de la puşculiţă şi şi-a publicat o carte cu care îşi creşte iar şi iar punctajul, deşi conţinutul ei lasă de dorit. Şi uite aşa, un dascăl recunoscut de colegii de breaslă ca fiind fără o adevărată valoare, are un post sigur în caz de restructurare, iar un altul care munceşte cinstit şi cu pasiune şi e cu adevărat competent, riscă să fie dat afară. Şi ne mai mirăm că România e în halul în care e.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Bine-nteles ca este vorba din nou de primarul din Simeria pe care echipa de fotbal il cam incurca si care decat sa concesioneze baza sportiva pentru ca cineva sa o modernizeze mai bine o lasa in paragina si apoi o da pe nimic la vre-un investitor strategic sa construiasca ''autogara'' si desigur sa-i umple buzunarele proprii.
    Mi-e scarba de astfel de oameni, Oare Consiliul Local chiar nu are nimic de zis? - recent s-au aniversat 100 de ani de la infiintarea clubului iar Primaria vrea acum sa distruga baza sportiva si sa construiasca o autogara - nu-mi vine sa cred si sper din tot sufletul sa nu se intample asa ceva

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Comunicat de presă

24 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

16 ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

16 ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

16 ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

16 ore ago