Rapiditatea cu care românii pun beţe în roate celor care vor să se afirme sau să obţină performanţe doar pentru a muri şi capra vecinului a înregistrat un nou record de viteză în judeţul nostru. Cică un parteneriat public-privat pus la cale pentru salvarea unei echipe de fotbal a fost reclamat la forurile superioare încă înainte de a exista un document scris între cei implicaţi. Conform informatorilor noştri, reclamaţiile au fost făcute de mai marele unei grupări sportive vecine şi rivale, care pozează în cel mai bun prieten a clubului cu probleme. Zvonerii susţin că respectivul a dat telefoane peste telefoane la reprezentanţii autorităţilor judeţene care urmau să legalizeze parteneriatul, pentru a-l împiedica. Sub pretextul apărării unor principii şi al unor prevederi regulamentare, oficialul cu pricina îşi sapă astfel rivala, pentru că se pare că în secret urmăreşte să pună mâna, fără bani, pe cât mai mulţi sportivi ai clubului vecin şi rival.
Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani frumoși de pe urma…
Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…
Contul unui medic veterinar hunedorean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…
Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…
Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai rezolvat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…