Cârcotaşii vorbesc despre o întâmplare petrecută mai săptămâna trecută, ca despre o minune, nu alta. Cică, în zi de Bobotează, sute de credincioşi din judeţ şi-au făcut cruce cu ambele mâini, şi-au scuipat în sân şi s-au minunat ca la vederea sfintelor moaşte, când au dat cu ochii de funcţionari, îmbrăcaţi de sărbătoare, care împărţeau fluturaşi prin bisericile din cele mai îndepărtate sate, pe unde n-a mai călcat picior de conţopist, de ani de zile. Credincioşii erau obişnuiţi cu vizita periodică a politicienilor, dar cum vremea alegerilor a trecut, i-au privit pe musafiri cu vădită curiozitate. În cele din urmă, misterul a fost elucidat, iar martorii spun că funcţionarii erau de la agenţia judeţeană care face plăţile în agricultură şi zootehnie, angajaţi care împărţeau de zor fluturaşi prin care, enoriaşii pe la care nu ajung ziarele şi nu au timp de pierdut în faţa televizorului, erau informaţi că au dreptul la subvenţii pentru animale. Gurile rele spun că şeful agenţiei, îngrijorat că cererile pentru subvenţii au scăzut îngrijorător, a găsit soluţia de a aduce informaţia exactă, direct la beneficiar. Şi când se putea face mai bine acest lucru, decât într-o zi de sărbătoare, când tot natul se adună la biserică. Iniţial, cică angajaţii au cam strâmbat din nas, dar şi-au revenit, după ce au văzut că strategia şefului a dat roade.
Vorbesc gurile rele că anihilarea reţelei de proxeneţi şi traficanţi de carne vie din judeţul nostru nu ar fi cea mai tare acţiune a poliţiştilor care luptă din greu, dar cu tenacitate, împotriva crimei organizate şi a infracţionalităţii de „mare tonaj”. Zvonerii spun că anul 2010 a început şi mai bine, cu o captură mult mai importantă pentru şeful de trupă şi echipa lui de combatanţi. Ce nu ştie mai nimeni din ţară, dar ştim noi, este că tot şeful de pe meleagurile noastre şi echipa lui au venit de hac şi hoţilor de arme din depozitul de la Ciorogârla. Surse demne de încredere spun că s-a lucrat la acest caz, mai bine de jumătate de an, dar după cum se vede, cu folos, pentru că, în cele din urmă, infractorii au fost dovediţi iar enigma dispariţiei armelor a fost elucidată mai repede şi mai profesionist decât s-au aşteptat şefii de la minister.
La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…
În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Panică mare în regiunea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de instituții…
Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…
De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…