În capitala unei zone miniere din judeţ, la fiecare sfârşit de săptămână, în administraţia locală se produce un vid de putere. Nu există vineri în care prin sediul instituţiei să nu bată vântul. Atât şeful instituţiei, cât şi secundul lui sunt plecaţi chipurile pe teren, după cum sunt instruiţi subalternii să spună. Doar că „teren” înseamnă pentru unul dintre ei rezolvarea problemelor familiale, iar pentru celălalt plăcerea de a sta tolănit la soare – aşa cum a fost văzut, nu odată – cu o bericică în faţă. Şi, ce credeţi că fac ceilalţi salariaţi din primărie când şefi lor lipsesc? Vă reamintiţi zicala cu pisica care nu-i acasă…

Şeful unui serviciu de transport din cadrul unei instituţii locale s-a îmbogăţit peste noapte, ba chiar am putea spune că a câştigat la loterie, dacă n-am şti că adevăratul câştigător e de prin partea Moldovei. De ce ne lasă impresia şeful respectiv, păi e foarte simplu. Dintr-o dată a început să-şi ridice un adevărat castel într-o zonă rezidenţială a oraşului, unde stau doar baştani, iar preţul unei bucăţele de teren pentru construcţii atinge sume exorbitante. Apoi o maşină nouţă şi tunată a apărut în grădina lui tot din senin, iar gurile rele spun că în aceste vremuri de criză prosperitatea funcţionarului, nu numai că bate la ochi, dar este şi neacoperită, ţinând cont că salariul lui nu este exagerat de mare. Cârcotaşii şoptesc că, dacă respectivul personaj nu are o mătuşă bogată, de la care să fi moştenit bănuţii, atunci nu este exclus să-şi fi băgat degetul în borcanul cu miere.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • bravo domnilor demascati-i pe profitori din banul public .vorbind de ei poate se mai opresc din jaf.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o circă din re­giu­ne, după ce mai mulți tablagii ar fi recurs la vi­olență excesivă…

20 de ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, parlamentar de Hunedoara (PSD) și vicepreședinta Camerei Deputaților Pentru că, prezentă la ceremoniile…

20 de ore ago

Bulina neagră

Andreea C., din Lupeni Pentru că este învinuită că și-a asmuțit câinele să atace un…

20 de ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Vulcan pentru ultraj contra bunelor moravuri

Polițiștii din cadrul Poliției Munici­piu­lui Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

20 de ore ago

Incident pe calea ferată generat de trei copii cu vârstele sub 14 ani

Trei copii cu vârstele sub 14 ani sunt bănuiţi de poliţiştii de la Serviciul Ju­deţean…

20 de ore ago