Gura lumii

În capitala unei zone miniere din judeţ, la fiecare sfârşit de săptămână, în administraţia locală se produce un vid de putere. Nu există vineri în care prin sediul instituţiei să nu bată vântul. Atât şeful instituţiei, cât şi secundul lui sunt plecaţi chipurile pe teren, după cum sunt instruiţi subalternii să spună. Doar că „teren” înseamnă pentru unul dintre ei rezolvarea problemelor familiale, iar pentru celălalt plăcerea de a sta tolănit la soare – aşa cum a fost văzut, nu odată – cu o bericică în faţă. Şi, ce credeţi că fac ceilalţi salariaţi din primărie când şefi lor lipsesc? Vă reamintiţi zicala cu pisica care nu-i acasă…

Şeful unui serviciu de transport din cadrul unei instituţii locale s-a îmbogăţit peste noapte, ba chiar am putea spune că a câştigat la loterie, dacă n-am şti că adevăratul câştigător e de prin partea Moldovei. De ce ne lasă impresia şeful respectiv, păi e foarte simplu. Dintr-o dată a început să-şi ridice un adevărat castel într-o zonă rezidenţială a oraşului, unde stau doar baştani, iar preţul unei bucăţele de teren pentru construcţii atinge sume exorbitante. Apoi o maşină nouţă şi tunată a apărut în grădina lui tot din senin, iar gurile rele spun că în aceste vremuri de criză prosperitatea funcţionarului, nu numai că bate la ochi, dar este şi neacoperită, ţinând cont că salariul lui nu este exagerat de mare. Cârcotaşii şoptesc că, dacă respectivul personaj nu are o mătuşă bogată, de la care să fi moştenit bănuţii, atunci nu este exclus să-şi fi băgat degetul în borcanul cu miere.