Şuşotesc zvonerii prin oraş că o directoare de pe la noi riscă să plătească cu funcţia, după ce a reuşit să enerveze mai mulţi barosani de pe la Bucureşti, cu controalele ei pe la nişte societăţi problemă. Cică, vorbesc gurile rele că duduia noastră nu a ştiut, atunci când a luat măsuri dure împotriva unor firme, că va risca să plece de pe fotoliul de şefă. Numai că socoteala ei nu s-a potrivit cu cea a unor persoane importante de pe la capitală cu interese în judeţ, iar acum directoarea aşteaptă să-i vină decizia cu pricina. Cârcotaşii se distrează şi povestesc pe la colţuri că până acum respectiva a reuşit să stea pe funcţii şi nimic nu a putut să o clintească de acolo. Şi, a făcut ea pasul greşit, când nimeni nu se mai aştepta la asta.
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…
P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.
Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…