Categories: Gura lumii

Gura lumii, 13.11.2015

Marile lanţuri de magazine fac profituri impresionante pe spatele clienţilor, însă unele nu se mulţumesc cu câştigul normal din vânzare, ci vor să „ciupească” orice ban din mici „trucuri”. Ca dovadă, unii clienţi mai vigilenţi au remarcat că la un hypermarket ce se laudă cu o mare prietenie cu ţara noastră şi cu multă corectitudine, unele instrumente de cântărire sunt măsluite.  Cică la raionul de legume, pe unele cântare există folii de plastic, din cauza cărora orice produs cântărit are cu 50-100 grame mai mult. Din cauza acestei manevre, clienţii plătesc mai mult pe produse de care practic nu beneficiază. Un alt caz relatat de clienţii păţiţi, chiar pe unele reţele de socializare, îmbină preţurile false cu minciuna şi aroganţa angajaţilor. Cică o persoană care a cumpărat vitamine efervescente a observat că la raft acestea aveau preţul de 3,50 lei, iar la casă de marcat i s-a încasat 3,79 lei. Atentă, clienta păcălită a sesizat diferenţa de preţ şi a solicitat banii înapoi, însă a fost tratată cu lipsă de respect de angajaţii hypermarketului. Clienta în cauză susţine că angajaţii au negat că preţul de la raft ar fi fost diferit de cel de la casă şi în plus, până ea ceruse explicaţii, alţi angajaţi schimbaseră preţul şi la raft. Păcăliţi şi înşelaţi de multe ori, unii clienţi au ales să renunţe la a mai face cumpărături în magazinul în cauză, în vreme ce alţii au decis să fie extrem de atenţi şi să facă fotografii la preţurile promoţionale de la raft pentru a verifica dacă sunt aceleaşi cu cele de la casa de marcat.

De foarte multe ori, oficialii echipelor sportive din judeţ sunt exemple negative pentru jucători, antrenori şi tinerii care practică sportul. Cică preşedintele unui club din sudul judeţului s-a dat în stambă rău de tot la ultima partidă susţinută acasă de echipa sa, având un comportament nepotrivit cu al unui oficial. Astfel, enervat la culme de arbitri, cărora le impută neacordarea unei lovituri de pedeapsă pentru gruparea sa şi un gol marcat din off-side de adversari, preşedintele le-a ordonat jucătorilor săi să părăsească terenul înaintea timpului regulamentar şi i-a jignit pe arbitrii şi oficialii echipei adverse. La insistenţele jucătorilor, şeful le-a permis totuşi sportivilor să continue partida, însă omul a mers mai departe cu show-ul prin declaraţii jignitoare la adresa oficialilor asociaţiei judeţene care girează competiţia şi prin ameninţări cu demisia din funcţia de conducere pe care o deţine în acest for. La ceva vreme după joc, oficialul în cauză s-a mai răcorit, spun gurile rele, şi a negat toate cele întâmplate, inclusiv ameninţarea cu demisia.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

6 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

6 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

6 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

6 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

6 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

6 ore ago