Categories: Gura lumii

Gura lumii 13.05.2015

Vorbeşte lumea de ceva vreme prin oraşul cu cetate că un parc în care sălăşluiesc şi câteva necuvântătoare, aşezat lângă o zonă tradiţională de agrement a localnicilor, unde merge omul să respire aer curat şi să se relaxeze, nu este tocmai un spaţiu civilizat, unde să stai cu plăcere. Spun cei care au fost acolo să se bucure de aerul proaspăt al primăverii, că li s-a dus toată bucuria când au simţit mirosul înţepător, ca de grajd, care vine de la vieţuitoarele din ţarcuri şi care se răspândeşte pe zeci de metri. De mizeria de nedescris în care trăiesc bietele animale, nici nu mai vorbim, căci se pare că nu s-a mai sinchisit nimeni să le cureţe de ceva vreme adăposturile, care par lăsate de izbelişte. Aşa că au plecat oamenii cât au văzut cu ochii şi jură că nu mai calcă pe acolo prea curând.

 

La un eveniment recent, destinat tinerilor, care a avut loc în municipiul reşedinţă de judeţ, s-a văzut gradul de civilizaţie al elevilor şi nu numai. Vorbesc unii dintre cei prezenţi la manifestare că mulţi dintre participanţii la întrecerea sportivă respectivă, care s-a desfăşurat prin centrul urbei, au dovedit că le lipsesc cei şapte ani de acasă. Asta s-a văzut din felul în care au aruncat PET-urile de apă minerală goale, autocolantele şi ambalajele de la dulciuri direct pe jos, deşi la jumătate de metru se aflau coşurile special amenajate pentru aşa ceva. Poate că părinţii şi dascălii nu şi-au făcut datoria să le explice puştanilor că nu e  frumos să strângă alţii după ei, şi au oarecum scuza că sunt copii şi mai au timp să înveţe. Dar ce să zicem de o domniţă, cu statut de vedetă, de la o televiziune locală, care, uitându-se discret în stânga şi în dreapta, şi-a lăsat cu nonşalanţă ambalajul pe banca pe care a şezut?

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

o zi ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

o zi ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

o zi ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

o zi ago