Revenind la supărarea celui şef de şef, ea pare accentuată şi de faptul că se cam restrânge sfera de influenţă prin ceva societăţi, preluate de cei de dincolo de dragostea lor politică. Cumva, stă omul şi cugetă: „la ce mi-am zdrobit eu toate pârghiile, când ăştia mă cam lasă la greu?”.
Că tot veni vorba de ceva primării hunedorene, ar cam fi vreo câteva cu dureri importante de spinare. Şi totul se datorează faptului că, brusc, după ce au auzit că vor primi o serie de vizite, din acelea pe care nu şi le doreşte nici un edil, cât de curajos ar fi el, au încercat să dreagă şi busuiocul, şi cotoarele la chitanţiere, şi mapele, şi registrele, doar-doar seamănă a lumină mai lină şi mai senină decât negura de acum. Unul, ceva mai curajos, de la brâu în sus, chiar a făcut o tentativă care i-a adus dureri suplimentare: a vrut să îngheţe cauciucul ţinut în loc de coloană vertebrală cu ceva pomeni dedicate, tip armătură PC52. Nu ştia săracul că, prima dată, ar fi trebuit să-şi facă trupul beton moale, altfel nu merge. Dar, de pe deal, seara, lângă pălinca din vale, lucrurile se mai îmbunează.
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…