Doi şefi de societăţi de stat dintr-o zonă sudică a judeţului sunt suspecţi că s-ar fi îmbolnăvit de noua belea mondială. Ambii sunt internaţi la o clinică din ţară, iar angajaţii lor ştiu cu lux de amănunte cum s-a întâmplat tărăşenia. După cum vorbesc cârcotaşii, ai zice că şefii şi-au fabricat boala, că aşa se cam întâmplă când vin băieţii cu cătuşe să le bată la uşi. De această dată treaba ar fi reală, iar cei doi au împărţit aceeaşi escortă. S-ar fi îmbolnăvit după ceva escapade amoroase cu o coniţă întoarsă din Regat. Fata presta în locaţii de lux, nu era nicidecum o centuristă, dar teama de a fi infectată a determinat-o să vină acasă. Cârcotaşii spun că respectivii e posibil să fi luat virusul de la ea şi au aflat după ce fata a fost internată în spital. Ar mai fi de spus că domniţa are o locuinţă în vestul ţării, iar cei doi o vizitau acolo. Aşa se face că n-a răsuflat nimic la noi în ogradă.
Se anunță iarăși un mare răzbel într-o localitate din județ după ce două tabere au…
George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…
Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…
Doi bărbați din municipiul Lupeni au fost reținuți de polițiști după ce au atacat și…
O fostă angajată a unei bănci din Hațeg a fost condamnată definitiv de magistrați la…