Gura lumii, 12.11.2014

Gurile rele vorbesc că un primar de comună stă foarte bine la capitolul vrăjeală. Doamne fereşte să nu i se topească nasul de la atâtea minciuni. Ca să nu se pună rău cu nimeni, promite în stânga şi în dreapta tot felul de lucruri şi apoi face pe prostul când vine vorba de fapte concrete. Cică aşa ar fi păţit recent o persoană care s-a dus la el să rezolve o anumită problemă, absolut legală, care ţinea de primărie. La auzul acestor doleanţe, domnul primar s-a arătat numai lapte şi miere, fiindcă era cu două zile înaintea alegerilor prezidenţiale, i-a spus petentului, chiar şi-a dat cuvântul, că problema se rezolvă cât ai zice peşte. Însă cu o mică rugăminte, să revină imediat după alegeri, că atunci era tare ocupat cu organizarea scrutinului, şi problema se va rezolva. Zis şi făcut, omul s-a prezentat la primărie, aşa cum a fost înţelegerea, însă şi de această dată, fără sorţi de izbândă, pentru că a fost pasat, din nou, pentru următoarea zi pe motiv că nu a avut timp să se ocupe de problema petentului. Şi tot aşa, l-a dus primarul respectiv cu vorba dulce, dar mincinoasă, până într-un târziu, sătul de atâtea drumuri la primărie, s-a prins omul care-i treaba. Primarul vroia ca pentru rezolvarea respectivei probleme să se aleagă şi el cu ceva, măcar o damigeană de ţuică de aia întoarsă, despre care ştia el că săteanul o ţine în butoaie, în pivniţa casei.

Cică mai marele belfărilor din judeţ  dă dovadă de o dorinţă de nedescris, aproape animalică, să agonisească terenuri. Şi profită în continuare de funcţia pe care o are, adunând la terenuri de prin toate punctele cardinale ale judeţului. Pe unele le cumpără, pe altele le ia în arendă. Numai că ştie şi el un lucru: s-ar putea să vină momentul când urmează să dea socoteală pentru matrapazlâcurile făcute. Şi cum legea spune că, la o adică, demnitarului prins cu mâţa-n sac i se confiscă mâţa, chiar dacă o ascunde pe la rubedenii, omul nostru, cică, nu-şi mai trece terenurile achiziţionate pe numele lui sau pe ale membrilor familiei, ci pe numele unor persoane de încredere, dar care să nu  fie rude cu el. Însă cei care stau cu ochii pe belfărul de care facem vorbire ca pe butelie, au aflat că, nu cu mult timp în urmă, omul a mai cumpărat un teren, prin intermediul unei cucoane, cu origini maghiare, care îşi plimbă fizicul prin primăria unei comune situată în apropierea municipiului cu mândru castel medieval. Şi uite aşa, cucoana respectivă s-a văzut proprietară de teren agricol mănos, este drept, doar în acte. Acum, nu ştim care-i gheşeftul ei, poate a primit ceva firfirici, care s-o mulţumească. Că gheşeftul belfărului de la judeţ se înţelege care-i. Scapă de ochii fiscului şi al DNA, precum şi de declaraţiile de avere prea consistente.