Vorbesc gurile rele că un politician de pe la noi, care a fost destul de mărişor în funcţii pe la partid şi în administraţie, dar acum a ajuns la nivelul zero, se tot chinuie să intre într-o altă construcţie politică. Aşa se face că, spun cârcotaşii, recent, el, împreună cu câţiva primari au plecat grăbiţi la Capitală, pentru a cerşi intrarea într-un alt partid politic. Numai că, socoteala lor de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Capitală, zvonerii susţinând că au primit toţi un şut în dos, revenind cu coada între picioare, nereuşind să-şi pună în aplicare planul. Refuzul celor de la centru a fost unul motivat, după ce au aflat oamenii că politicianul de care vorbim are mari probleme cu legea, riscând omul să ajungă după gratii, alături de alţi ciraci de-ai săi. În aceste condiţii, i s-a dat omului cu flit şi lui şi primarilor cu care a venit el, cei din partidul căutat, spunând că n-au nevoie de oameni fără perspectivă în politică şi administraţie.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj de la noi își va pierde postul în…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că municipiului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…
D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…
Recent, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire la producerea unui scandal în…
Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…
SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…