După un sezon „negru” în care au suferit din cauza condiţiilor financiare dificile, pierzând numeroşi jucători, pe oficialii unei echipe de tradiţie din sudul judeţului îi aşteaptă o vacanţă de vară la fel de tristă. În prima etapă, reprezentanţii clubului vor fi puşi în situaţia de a se despărţi de jucătorii care vor pleca la facultate în alte oraşe şi de cei care îşi vor găsi angajamente plătite, unde nu vor mai face voluntariat. În plus, se pare că în această pauză, „munca” unora dintre antrenorii clubului va fi una sub-calificată, ei fiind nevoiţi să spele echipamentele şi să tundă iarba de pe gazon, deoarece nu mai există angajaţi pentru aceste servicii. „Ce făceam în pauza dintre tur şi retur, în urmă cu câteva luni, vom face şi acum; adică, vom spăla echipamente şi vom tunde iarba de pe cele trei terenuri, pentru că nu are cine să facă acest lucru”, a spus cu obidă unul dintre antrenori.
Mai mulţi hunedoreni s-au plâns, în ultime vreme, că au fost minţiţi şi înşelaţi de agenţii de vânzări ai unei companii care oferă telefoane mobile şi abonamente la cel mai mic preţ de pe piaţă. Cică oamenii au fost sunaţi şi li s-au propus tot felul de telefoane sofisticate, abonamente avantajoase şi promoţii extrem de tentante. Numai că evident, prezentarea s-a dovedit apoi a fi una mincinoasă sau făcută prin omiterea costurilor ascunse. Astfel, după ce cineva acceptă o astfel de ofertă, prezentată verbal la telefon sau pe stradă, se trezeşte că primeşte cu totul altceva, de obicei, la costuri mai mari şi în cu totul alte condiţii decât cele stabilite în cadrul ofertei. Aşa că evitaţi super-ofertele sau chiar dacă v-a picat una cu tronc, nu o activaţi în urma unei discuţii telefonice, ci după o vizită la un dealer autorizat pe baza unui contract semnat şi parafat, pentru că agenţii firmelor de telefonie par dispuşi să calce pe capul oricărui client neatent.
Mare supărare mare în rândul unui cunoscut personaj de pe plaiurile noastre mioritice, care a…
Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să stabilească un record mondial. El…
E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, recidivist, a fost condamnat la un an…
O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase, a…