În ultima perioadă, oamenii care circulă cu microbuzele pe distanţe mai lungi, spre exemplu dintr-un judeţ în altul, se plâng din ce în ce mai des de felul în care sunt trataţi. Cică şoferii respectivelor mijloace de transport, care îşi îmbarcă navetiştii din preajma singurului Mall din judeţ, au uitat ce au învăţat în cei şapte ani de acasă, dacă chiar au învăţat ceva, şi vorbesc mai dihai ca la uşa cortului. Le scapă pe gură, neţinând cont că în preajma lor sunt femei şi copii, tot felul de expresii porcoase, ca să nu mai vorbim de înjurăturile, care de care mai colorate. Se pare că aceştia au uitat că, de fapt, transportă oameni, nu animale.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…