Gura lumii

Gura lumii, 12.03.2020

Prost şi fudul! Aşa este un candidat pentru şefia unei urbe din sudul judeţului, un individ obişnuit la viaţa lui să care mapa şi să ia scame de pe umărul şefilor. Individul, cu pretenţie de intelectual, a comis-o grav de tot, de râd până şi curcile de el. Cu intenţia de a-şi lovi contracandidatul, adică pe cel care ocupă acum funcţia de şef al urbei, a dat zvon în aşezare cum că edilul e vinovat de virusul ucigaş aflat pe buzele tuturor în aceste zile. A torăit în stânga şi în dreapta că edilul ar fi putut lupta cu virusul, că există leacuri pentru el ţinute la secret, că sediul unei conspiraţii mondiale este exact în urbea contracandidatului. Cu simptome clare de internare în secţiile cu cămăşi de forţă, individul a fost atenţionat de penibilul situaţiei, dar nici că ar fi sesizat. Deşi a sperat să dea tonul unor critici, el a fost cel care s-a ales cu mustrări din partea alegătorilor.

Isprava unui purtător de caschetă dintr-o zonă cu multe lămpaşe face înconjurul regiunii. Omul este cunoscut ca mare amator de plăceri sadice, mai precis de a-şi bate nevasta fără motiv. Ultima corecţie luată de femeie a făcut-o să zacă jumătate de lună. Femeia nu poate face nimic, pentru că subordonaţii individului nu se vor încumeta să-l cerceteze. Cum nimeni nu o bagă în seamă, trebuie să îndure bătăile dezaxatului. Cârcotaşii spun că individul recurge la violenţă pentru că este singura care-l struneşte, iar imediat după ce dă cu pumnul poate face treabă în pat. De cele mai multe ori de unul singur, că partenera lui este inconştientă sau prea bătută să mai simtă plăcere. Că fiecare mai are câte o mică fantezie asumată de ambii parteneri n-ar fi de condamnat. Totuşi, când îţi laşi partenera inconştientă pentru a-ţi face poftele, situaţia duce pe toată lumea sănătoasă la cap la ideea că omul are grave probleme mintale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura