Gura lumii, 12.01.2015

Să moară capra vecinului! După acest principiu se guvernează într-o organizaţie de partid din capitala lămpaşelor. Cică o domniţă din partid, tipă faină şi cu bun simţ, însă fără stomac de politician, ar avea ocazia să ajungă al doilea om într-o urbe. Prin urmare, spun bârfitorii noştri, din interior, tinerei i se pun piedici. Un coleg de partid, mort de ciudă că fata poate bagă strâmbe la părintele de la centru să o tragă pe coniţă pe linie moartă. Mai bine să prindă adversarii postul, numai ea nu. Aceiaşi cârcotaşi ne mai spun că înverşunarea conului din deal ar putea avea ceva legătură cu o iubire purtată în secret coniţei. Neîmpărtăşită, băgăm de seamă!

Umblă vorba prin târg că unui aşa-zis apărător al drepturilor salariaţilor i s-ar fi făcut de preamărire. Mai în glumă, mai în serios, un culegător de scame de pe sacou i-ar fi spus că tare bine i-ar şedea pe scaunul de şef al instituţiei unde lucrează, şi băiatul a şi luat-o în serios. Omul s-a gândit că propunerea vine de sus şi că a şi fost parafată, iar el este cel mai competent să deţină postul. Fără să aştepte o hârtie, o înştiinţare, ceva la mână, s-a şi pus pe condus. Aşa că a mers pe la fiecare birou şi a început să dea dispoziţii, să ceară situaţii, să se creadă şef. Angajaţii s-au uitat într-o doară la el, s-au gândit că şi-a pierdut minţile şi l-au ignorat. Dacă nimeni n-a răspuns cu ”să trăiţi!”, sindicalistul s-a gândit că e ceva în neregulă şi a întrebat dacă e sau nu şef. Răspunsul a fost clar, totul era o glumă care l-a transformat acum în ciuca bătăilor de joc ale colegilor lui.