În loc de relaxare şi recuperare în vacanţă, componenţii unei grupări sportive susţinute de autorităţile oraşului cu cetate, trăiesc zile de supărare mare şi vânt prin buzunare. Cică, sportivii s-au trezit că au conturile mai goale decât se aşteptau, deoarece nu şi-au primit ultimele două salarii aferente perioadei competiţionale, deşi ziua obişnuită şi cea promisă pentru plata acestor obligaţii, a trecut de mult. Mai mult, se pare că la întrebările discrete sau directe ale sportivilor, răspunsul oficialilor a fost în doi peri, astfel că sportivii au ajuns să creadă că pot să-şi ia adio de la respectivii bani. Situaţia e şi nedreaptă şi frustrantă, deoarece gruparea sportivă în cauză a avut o comportare meritorie în campionatul încheiat în luna mai. Şi mai îngrijorător e faptul că aceste „ţepe” date jucătorilor ar putea indica chiar o posibilă desfiinţare a echipei, deşi aceasta era parte a unui proiect pompos de sprijinire şi promovare a sportului la nivel local.
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…