Categories: Gura lumii

Gura lumii 11.05.2011

Un purtător de caschetă de printr-un oraş din sudul judeţului a cam făcut potecă până la sediul administraţiei locale, unde se spune că ar avea niscaiva bucurii. Omul nostru este ultra-amorezat de o duduie bine înfiptă într-un fotoliu de conducere, iar de relaţia celor doi ştie toată urbea. Cârcotaşii povestesc că o bună perioadă de timp, cei doi porumbei se întâlneau, feriţi de ochii lumii – sau cel puţin aşa credeau ei – într-un apartament dintr-un oraş vecin, numai că au rămas fără cuibuşorul de nebunii. Aşa că, acum, amorezii întreţin aprinsă flacăra pasiunii chiar la biroul respectabilei doamne şi se mulţumesc cu un sărut pe furate sau o strângere de mână. Numai că gura lumii cleveteşte în continuare, că parcă prea des îl poartă paşii pe cel de care vorbim prin instituţia pe unde nu prea are ce căuta.

Vorbeşte lumea că nişte oficiali dintr-un oraş cu multe lămpaşe, plecaţi în delegaţie într-o ţară vecină şi prietenă, s-au făcut de băcănie pe meleaguri străine, după ce au vrut să profite din plin de beneficiile delegaţiei departe de casă. Cazaţi în condiţii super-luxoase, oficialii noştri ar fi petrecut până târziu în noapte, iar chefurile udate cu alcool din belşug s-ar fi ţinut lanţ. Acum, aceştia se tem să vină înapoi la birourile pe care cu onoare le conduc, pentru că isprava lor a ajuns şi la urechile şefului, care abia aşteaptă să ceară membrilor delegaţiei un raport scris, care să cuprindă la amănunt toate detaliile din deplasarea delegaţiei oficiale din care aceştia au făcut parte.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

3 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

3 ore ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

3 ore ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

3 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…

3 ore ago