Categories: Gura lumii

Gura lumii, 11.04.2019

Un întreg alai bate aproape zilnic pe la uşile unui şef de la judeţ, pentru a-l pune pe un individ şef peste o circă. Gurile rele spun că indivizii ce trag sfori pentru protejat au oarece influenţă într-o organizaţie politică şi pe această linie încearcă să-I forţeze mâna şefului instituţiei, să le îndeplinească dorinţa. Cârcotaşii spun că protejatul, ce-şi doreşte cu ardoare funcţia deţinută de zeci de ani de un profesionist, este dispus să ploconească bine de tot pe cei ce-l ajută. Tot cârcotaşii susţin că deja a arvunit un teren forestier unuia dintre cei care-l ajută şi care i-a promis că-l va rezolva. La ceilalţi le plăteşte în natură, mai ales că are de unde recupera paguba, dacă va prinde funcţia.

Rupţi de realitate, dar tot se găsesc indivizi să se uite în gura lor. Se întâmplă în zona cu lămpaşe, unde promisiunile electorale făcute militanţii unei formaţiuni întrec orice imaginaţie. Gurile rele spun că membrii vizitează fiecare alegător în vârstă şi-i promit şi luna de pe cer în schimbul votului. Cârcotaşii spun că zilele trecute au şi provocat un scandal după ce l-au îmbrobodit pe un alegător. I-ar fi promis acestuia că-i va anula un credit dacă pun ştampila unde trebuie. Omul, fericit nevoie mare, s-a lăudat seara în faţa blocului cu izbânda sa. Cineva a avut curaj să-l contrazică, să-i spună că a fost prostit. De aici şi până la o bătaie în toată regula a mai fost un pas. Cel prostit mai că lua un par din gardul blocului, să-l rupă pe spinarea necredincioşilor.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj de la noi își va pier­de postul în…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că munici­piului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…

10 ore ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…

10 ore ago

Au reținut-o după ce a încălcat ordinul de protecție

Recent, Poliția Municipiului Hune­doa­ra a fost sesizată telefonic cu pri­vi­re la producerea unui scandal în…

10 ore ago

Peste 4 000 000 de euro pentru educația din orașul Geoagiu

Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexan­dru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…

10 ore ago

ŞTIAI CĂ?

SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…

10 ore ago