Gura lumii

Gura lumii, 11.03.2020

Susţin gurile rele că un director care a fost pus pe post datorită unui prieten de-al său de-o viaţă a trădat din nou. Cârcotaşii şuşotesc acum pe la colţuri că omul nostru a ales să-şi păstreze funcţia, şi nu prietenia celui care i-a fost alături ani mulţi. Zvonerii de serviciu susţin prin târg că respectivul a făcut ce a ştiut el mai bine, să trădeze, motiv pentru care nimeni nu se mai miră de acest lucru. Gurile rele spun că omul nostru s-a plâns amicilor că nu are din ce trăi, că a fost nevoit să-l lase baltă pe prietenul respectiv, că aşa-i viaţa, trebuie să faci şi alegeri de acest gen.

Spun gurile rele că un om al legii este implicat într-un dosar de proxenetism, extrem de interesant. Zvonerii de serviciu povestesc prin târg că omul nostru a lucrat cot la cot cu infractorii, deşi el ar fi trebuit să îi dea pe mâna Justiţiei pe aceştia. Cârcotaşii şuşotesc că informaţiile din dosarul respectiv sunt extrem de picante, de s-au distrat şi anchetatorii când au aflat despre ce este vorba. Gurile rele spun că respectivul are apucături infracţionale de ani buni, dar nimeni nu l-a bănuit că ar fi în stare să se implice în lucruri atât de periculoase. Mai ales că îşi riscă slujba destul de importantă pe care încă o are.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura