Gura lumii

Gura lumii, 11.01.2019

Vorbesc gurile rele că o duduie, care s-a pus pe înregistrat şefii la şedinţele care aveau loc la serviciu, va avea de suferit din acest motiv. Zvonerii au aflat că respectiva îşi înregistrează şefii ca mai apoi să dea înregistrările unor adversari politici ai acestora, iar ea să poată să urce în ierarhia instituţiei. Numai că planul ei nu a avut succes, ba din contră, s-a întors împotriva sa. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că funcţionara de care vorbim riscă să fie dată afară, nu să fie promovată, iar zvonerii susţin că ea va primi ceea ce merită. În plus, gurile rele spun că duduia nici măcar nu-şi face treaba pentru care primeşte un salariu uriaş, şi că a încercat să mascheze incompetenţa cu înregistrările respective.

Povestesc zvonerii prin târg că se anunţă vremuri grele pentru un lider judeţean de filială de partid, după ce şi-a băgat duşmanul în casă. Cârcotaşii au aflat şi acum şuşotesc toată ziua că nu mai durează mult şi vom asista la un scandal monstru în filiala respectivă, oamenii ajungând să se certe de la împărţitul funcţiilor la care doar visează. Cert este că oamenii nici măcar nu au ajuns la putere, dar se ceartă încontinuu, că aşa se întâmplă când nu există cap. Cârcotaşii spun că mai este puţin şi îşi vor da seama şi şefii de la Bucureşti că indivizii de aici nu fac mare brânză, iar când vor vedea rezultatele la alegerile europarlamentare din judeţ, e clar că se va lăsa cu demiteri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura