Categories: Gura lumii

Gura lumii, 1.11.2016

Vorbesc gurile rele că la o instituţie culturală de pe la judeţ, care nu se ştie cât va mai funcţiona, şefii făceau bani pentru buzunarul lor, motiv pentru care încasările erau foarte, foarte mici la firma de stat. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că şeful cel mare a făcut bani frumoşi pe barba instituţiei, iar acum plânge pe la toată lumea că i se desfiinţează postul şi rămâne amărâtul pe drumuri. Zvonerii susţin că directorul cu pricina a reuşit în câţiva ani să strângă ceva bănuţi, după ce un personaj de la judeţ l-a pus pe funcţie. Cârcotaşii spun pe la colţuri că şeful respectiv încheia contracte peste contracte cu diverşi, dar sumele nu le băga în vistieria instituţiei, ci în propriul buzunar. Cel puţin aşa susţin zvonerii, nu băgăm mâna-n foc.

Spun cârcotaşii prin târgul cu cetate că unui candidat la parlamentare i se pregăteşte ceva. Aşa anunţă zvonerii, care ştiu mai bine cum stă treaba prin viaţa politică a judeţului şi care dau ca sigură informaţia cu pricina. Scandalul se anunţă unul delicios, potrivit pentru vremurile pe care le trăim. Nu de alta, dar e cam searbădă viaţa politică judeţeană de o vreme încoace, aşa că puţin divertisment nu strică. Gurile rele susţin că se anunţă dezvăluiri senzaţionale, mai ceva ca la OTV-ul lui Dan Diaconescu. Cică, în urma dezvăluirilor, şansele candidatului cu pricina – s-ar putea ca întreaga listă pentru Camera Deputaţilor a respectivului partid – să fie compromise. Cel puţin aşa dau ştirea zvonerii de serviciu. Şuşotesc aceştia că lucrurile sunt lămurite, iar informaţia va ajunge în curând publică. Cuiva îi tremură chiloţii, povestesc cârcotaşii!

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

8 ore ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

10 ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

13 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

13 ore ago