Categories: Gura lumii

Gura lumii, 1.10.2018

Pădure fără uscături nu există, zice o vorbă, şi descrie perfect situaţia dintr-o instituţie din sudul judeţului, instituţie care, de altfel, este foarte bine pusă la punct. Dovada este un ultim incident care a lăsat cu gura căscată audienţa. Lucrătorii ar fi trebuit să prindă o bandă de hoţi care a făcut prăpăd printr-un cartier muncitoresc şi a furat o plasă de galbeni, vreo 20 de kilograme, dacă este să ne luăm după bârfitori. Păgubiţii s-au dus la lucrători să ceară ajutor în prinderea hoţilor, dar au primit un răspuns uluitor în loc de ajutor. Au fost luaţi şi întorşi de lucrători pe toate părţile şi la sfârşit li s-a spus senin să meargă să-şi prindă singuri hoţii şi apoi să-i predea. Că dacă tot au avuţie, îşi pot angaja şi pază ori investigatori privaţi.

Integritatea purtătorilor de lămpaşe este stabilită cu vin fiert şi puicuţe îmbrăcate sumar. Gurile rele spun că în loc să gândească îndelung cum să facă încât locul de muncă să fie cât mai sigur cu putinţă pentru truditori, şefii lor se distrează de zor. Bineînţeles, pe banii companiei şi sub pretextul că derulează seminarii şi şedinţe de lucru. Aceşti specialişti ce se muncesc de mama focului pe la petreceri, cu scopul declarat de a stabili diferite metode prin care să facă munca miilor de pălmaşi mai sigură, au fost atât de proşti încât au venit cu facturi de decont, în care în loc de cerneală şi hârtie erau trecute băuturi fine, haleală aleasă şi mici cadouri romantice pentru muze.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

18 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

18 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

18 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

18 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

18 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

18 ore ago