Categories: Gura lumii

Gura lumii 1.08.2017

Vorbesc cârcotaşii că un salariat de la o direcţie de prin centrul municipiului cu cetate stă tot prin concedii. Ba a avut concediu pentru creşterea copilului, ba a mers în medical, deşi nu are nici o problemă de sănătate, iar acum a trecut la concediu de odihnă. Zvonerii spun pe la colţuri că omul nostru şi-a făcut un adevărat imperiu în străinătate, din banii câştigaţi ilegal acasă. Cel puţin aşa au auzit gurile rele şi acum şuşotesc prin târgul cu cetate. Cârcotaşii spun că omul nostru şi-a tras chiar un hotel prin străinătăţuri, pe undeva unde e cald şi bine, aşa că el s-a aranjat pentru toată viaţa. Şi, dacă va fi dat afară, are din ce trăi pe mai departe. Însă, dacă îl iau la puricat organele cum şi-a făcut toată această avere, nu-l vedem bine pe respectivul.

Spun gurile rele că un personaj cunoscut de pe la noi din judeţ se laudă în stânga şi-n dreapta că el conduce o primărie de comună, deşi este doar angajat al acestei instituţii şi nu este primar. Omul nostru face şi desface prin comuna cu pricina, antrenându-şi afaceriştii prieteni pe acolo. Zvonerii au aflat că respectivul nu se dă în lături să dea ordine angajaţilor din primărie, chiar dacă edilul se află şi el în funcţiune. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri prin comună că personajul de care vorbim vrea să dea lovitura şi să câştige bani frumoşi din nişte contracte de lucrări pe care să le ofere pe tavă unui amic, cu care petrece mult timp, mai ales prin străinătăţuri.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INCIDENTE DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ ÎN HUNEDOARA ȘI DEVA: ORDINE DE PROTECȚIE EMISE DE POLIȚIȘTI

Două cazuri distincte de violență și amenințări între foști parteneri au fost înregistrate în data…

42 de secunde ago

FEMEIE CONDAMNATĂ LA O PEDEAPSĂ PRIVATIVĂ DE LIBERTATE, DEPISTATĂ DE POLIȚIȘTI ÎN DEVA

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au pus în aplicare un mandat de executare a…

16 minute ago

ȘOFER REȚINUT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 30 martie 2026, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de…

14 ore ago

PERSOANA CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC, ÎN FORMĂ CONTINUATĂ

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oameni cu grade, cu funcții în împărțirea drep­tății ori diferite per­soane cu repu­tație bună sunt…

17 ore ago