Spun zvonerii că în ziua de astăzi, nici materialele de campanie nu se mai dau pe gratis în unele localităţi, cum este, de exemplu, municipiul cu castel. Cică unul dintre cei care se zbat pentru ocuparea fotoliului de primar de aici împarte tot soiul de „atenţii” electorale, însă nu oricum, ci în schimbul unor servicii (şi prin asta, nu ne referim la a vota în favoarea lui). Astfel, dacă vrei un ceas de mână, de exemplu, unul alb pentru dame şi albastru pentru domni, mai întâi trebuie să umbli pe străzi şi să împarţi 500 de fluturaşi electorali. Nu-ţi convine? Atunci, te alegi cu o plasă, un pix, sau în cel mai fericit caz, cu o şapcă.
Doi amici afaceriști din sudul județului, cunoscuți pentru faptul că s-au lăudat cu relațiile și…
Constantin Radu Tudosie, regizor și actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…
Cristian B., din Vulcan Pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a hărțuit o…
În perioada 15–16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au…
Tânăra l-a cunoscut pe abuzator, un bărbat din Chimindia, pe Internet și a crezut că…
Polițiștii din județul Hunedoara au depistat, marți, 15 septembrie, doi conducători auto care se aflau…