Gura lumii, 1.02.2013

Spun gurile rele că o anumită persoană din cadrul unei entităţi medicale care trebuie să verifice şi să acorde, dacă este cazul, zapiscă de handicapat sau de om beteag, numai bun pentru pensionare de boală, face bani frumoşi  de la cei care au nevoie de asemenea adeverinţă. Este vorba, să ne înţelegem, de cei care sunt sănătoşi tun, şi care trăiesc pe pensii şi ajutoare de la stat, pe motiv că sunt betegi sau au vreun oarece handicap fizic sau mental.  Cică persoana cu pricina are tarifele stabilite pe categorii, că una-i să rezolvi o adeverinţă de şchiop şi alta-i de nevăzător sau chiar paralitic. Nu ştim cum face, cum nu face, dar cică vine omul la ea, îi spune de ce are nevoie, marchează la tariful cerut şi, la soroc, primeşte documentul la care a pohtit.

Vorbeşte lumea prin târg că într-o instituţie spitalicească dintr-o urbe cu solide tradiţii  muncitoreşti din judeţ, sunt vreo câteva domnişoare care au obligaţia să dea cu mopul şi cu mătura prin saloane, prin toalete şi pe culoarele spitalului, dar care numai acest lucru nu-l prea fac. De fapt, cea mai mare parte din timp, ele freacă menta, plimbând dintr-o parte în alta mopul şi găleata. Umblă cu nasul pe sus, te trimit la plimbare dacă îndrăzneşti tu, ca pacient al spitalului, să le soliciţi ceva. De fapt, nu se ştie pe baza căror pile au ajuns în unitatea spitalicească respectivă, dar este clar pentru oricine are de stat câteva zile acolo, că pe duduile de care facem vorbire le interesează mai mult să nu-şi rupă cumva unghiile lăcuite după ultima modă în domeniu, decât să-şi facă treaba pentru care au fost angajate şi sunt plătite.