Categories: Gura lumii

Gura lumii 08.04.2011

Vorbesc cârcotaşii pe la colţuri că se pregătesc mari schimbări prin politica locală. De pildă, spun zvonerii, nu-i nici o noutate că se fac tot felul de planuri şi jocuri, pentru a-i schimba din funcţie pe cei doi viceprimari din municipiul cu cetate. Dar, se pare că nu este singurul lucru urmărit de anumiţi politicieni de la nivel judeţean. Cică, spun gurile rele, şi postul unui vice de la judeţ ar fi în mare pericol, dar noi nu băgăm mâna în foc că aşa şi stau lucrurile în realitate. Zvonerii dau ca sigură şi înlocuirea lui din funcţie în următoarele luni, după ce s-a format o nouă majoritate politică în judeţ. Rămâne acum să vedem dacă aceste două planuri vor putea fi şi duse la bun sfârşit de către cei care le pun la cale. Pentru că, se ştie, nu întotdeauna socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg.

Spun gurile rele că un vice dintr-o primărie a unei micuţe şi frumoase comune, deşi este înregimentat în partidul cu o roză, cu sufletul este de fapt alături de săgetaţi. Zvonerii au aflat că vicelui nostru nici că-i pasă că îl vorbesc de rău colegii de politică şi vor chiar să-l excludă din partid. El nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. Adică, spun cârcotaşii, omul nostru lucrează mai mult cu adversarii politici, pe partea afacerilor, bătându-şi pur şi simplu joc de colegii de partid, care ştiu acest lucru. Numai că vicele de care vorbim le râde în faţă celor din partidul cu un trandafir, pentru că nici din funcţia pe care o deţine nu va fi schimbat, deşi o alianţă făcută în ultimele luni şi-a propus să-i schimbe pe toţi viceprimarii care nu au coloratura politică cerută. Însă, vicele nostru se pare că nu are probleme din acest punct de vedere, pentru că se-nţelege bine de tot cu săgetaţii.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago