Categories: Gura lumii

Gura lumii, 06.09.2019

  Vorbesc gurile rele că într-o instituţie unde angajaţii au grade, se ceartă oamenii între ei de mama focului. Cică totul a pornit de la câştigarea unui concurs pentru o funcţie. Zvonerii de serviciu chicotesc pe la colţuri că oamenii nici nu mai pot lucra din cauză că se ciondănesc cât e ziua de lungă. Rezultatul acelui concurs i-a făcut pe salariaţii cu chipiu, pe unii dintre ei, se-nţelege, să aibă ciudă unii pe alţii. Asta, pentru că, susţin cârcotaşii din zonă, unii l-ar fi vrut pe unul şef, iar alţii pe celălalt candidat. De aici, o întreagă telenovelă, care se pare nu se mai sfârşeşte. Singurul care poate pune capăt acestei situaţii delicate este boss-ul cel mare.
Spun zvonerii prin târg că un personaj de pe la noi s-a răzgândit după ce i-a promis femeii cu care trăieşte de ceva timp că o va lua şi de nevastă. Gurile rele au aflat şi acum susţin pe la colţuri că omul nostru s-a gândit că nu face o afacere bună dacă o ia şi de soţie pe respectiva, că nu are nevoie de încă o bătaie de cap. În aceste condiţii, se pare că a fost şi un mic scandal în locuinţa celor doi, iar vecinii s-au amuzat copios când au auzit ce reproşuri şi-au aruncat unul celuilalt. Omul nostru este clar că s-a răzgândit şi vrea să se simtă liber ca pasărea cerului, aşa cum s-a obişnuit el de mai mulţi ani. Zvonerii spun că aşteaptă să vadă dacă omul va reuşi să-şi recapete libertatea de holtei sau măcar s-o lămurească pe femeia de lângă el să accepte în continuare postura de concubină.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

3 zile ago