Gura lumii, 05.02.2013

Obişnuiţi să vorbească mai mult în teren cu picioarele şi cu corpul, mulţi fotbaliştii sunt deficitari la capitolul comunicare. Evident, emoţionat de prezenţa unui microfon în faţa sa, un fost jucător de calibru al unei formaţii din sudul judeţului a oferit, recent, o mostră de exprimare savuroasă şi „nevinovată”. Astfel, în încercarea de povesti seriozitatea ce-l caracteriza la începuturile carierei sale, când refuza ieşirile la bar sau cu fetele pentru o viaţă sportivă exemplară, jucătorul, aflat acum în postura de antrenor al unei grupe de copii, a spus cu nonşalanţă următoarele: „Am fost un jucător serios; eram mai prostănac cu fetele, nu umblam după ele, fotbalul era viaţa mea”. Evident că omul a vrut să spună că era timid şi că dezvoltarea carierei era înaintea iubirii sau a unei aventuri amoroase, însă lipsa de exerciţiu în comunicare l-a dat de gol. Însă, astfel de scăpări apar chiar şi la profesori sau miniştri, iar ei nu au nici măcar scuza că au marcat o grămadă de goluri la viaţa lor.

Regulile companiilor mari sunt atât de stricte, iar contabilii lor sunt atât de rigizi, încât uneori, facturile lor reprezintă adevărate aberaţii. Ca dovadă, un client al unui  lanţ de benzinării aflat acum sub tutelă asiatică, posesor al unui card de credit pentru combustibil, a primit pentru luna ianuarie, o factură de 0.29 de bani. Omul a circulat cu trenul din cauza vremii „periculoase” şi nu a folosit deloc benzină de pe acel card, însă a primit respectiva factură de 0.29 bani, care reprezintă penalităţi pentru întârzierea cu o zi a achitării facturii precedente. Uimit de situaţie, clientul s-a apucat să facă tot felul de calcule, deoarece emiterea unei astfel de facturi i se pare o adevărată risipă. Este clar pentru oricine, că valoarea hârtiei şi tipăririi facturii, trimiterea acesteia la client şi drumul acestuia din urmă la benzinărie sau bancă pentru a o achita depăşesc exponenţial valoarea infimă a facturii. Chiar şi la plata prin tranzacţie bancară, comisionul reţinut de bancă ar fi mai mare decât valoarea facturii. Însă corporaţia, tot corporaţie rămâne şi dacă are de recuperat 29 de bani îi pretinde, nu contează că va face risipă de peste 100 de ori suma, atât din banii proprii, cât şi din cei ai clientului. Aşa că nu trebuie să credem că doar românul „se scumpeşte la mălai”, ci iată că vechea zicală se aplică şi la alte naţii, care mai şi fac afaceri în toată lumea.