Gura lumii, 02.04.2013

Legislaţia României este în mare suferinţă şi în întârziere faţă de lumea civilizată în sectoare importante, precum sănătatea, învăţământul şi reforma economică, întrucât în parlament se doarme mult şi există înţelepciune şi înţelegere puţină. Totuşi, politicienii români au farmecul lor special, mai ales când e vorba de luat bani de la populaţie, iar un „mini-parlament local” dintr-o localitate de vază din sudul judeţului este foarte „avansat” din punct de vedere legislativ în privinţa impozitelor. Ca dovadă, aleşii „luminaţi” ai localităţii respective s-au dovedit foarte prevăzători la stabilirea şi impunerea taxelor locale şi au instituit o taxă şi pentru „bunuri” care nu există în zona lor de activitate. Astfel, consilierii locali au stabilit deja impozitele pentru mijlocele de transport electrice sau hibrid, cuantumul fiind la 50 la sută  din impozitul aferent mijloacelor de transport clasice. Situaţia ironică este reprezentată de faptul că astfel de mijloace de transport moderne nu există încă în localitatea respectivă, întrucât sunt foarte scumpe şi nu există sisteme de alimentare în staţiile de carburanţi, la instituţiile publice ori la casele particulare. În schimb, există proiecte sociale sau cu adevărat de interes pentru oamenii pentru care votarea se tărăgănează de la un an la altul.

Sărăcia unei echipe ce practică un sport bărbătesc în sudul judeţului este cunoscută de mai mulţi ani. Echipa a rămas în ultimele sezoane în divizia modestă în care activează din cauza problemelor financiare, deşi pe teren îşi câştigase dreptul de a urca în eşalonul de elită. Situaţia pare însă să se fi agravat la startul noului sezon, deşi formaţia a debutat din nou cu o victorie concludentă. Buba mare este baza sportivă a echipei, care este imaginea perfectă a degradării generale. Terenul de joc e într-o stare jalnică, nu există o tabelă de marcaj funcţională, tribunele sunt în pragul prăbuşirii, iar la vestiare, durerea e şi mai mare. Cică o parte dintre jucătorii echipei oaspete la meciul din week-end au preferat să plece plini de noroi, aşa cum au ieşit din teren, până la pensiunea la care au fost cazaţi, ca să se poată spăla ca lumea. Şi în privinţa resurselor alocate jucătorilor proprii, criza face ravagii. Într-un moment al partidei din prima rundă, care presupunea o înfruntare între forţa celor două echipe, un mucalit din tribună a strigat că jucătorii gazdelor nu pot împinge, că au burţile goale, lipite de spate. Dacă autorităţile locale par ignorante la situaţia bazei, un politician local, fost practicant al aceluiaşi sport, s-a dovedit sensibil la „foamea” jucătorilor. Acesta i-a invitat pe toţi jucătorii şi oficialii echipei, după meci, la un restaurant cu nume pompos şi mâncare bună, „salvându-i” de un prânz la cantina unde mănâncă de obicei.