Gunoaie cât vezi cu ochii

Băsescu a lansat temele de campanie electorală. Despre asta, mâine.
Astăzi, despre primăvară. Au fost, la sfârşitul săptămânii, două zile foarte frumoase, prin urmare, am inaugurat sezonul de ieşiri în aer liber (iar televiziunile, reportajele despre românii care „încing grătarele” pe care „sfârâie micii”…). Am preferat o ieşire fără grătare, dar cu maşina, spre Cozia. Oricât de frumoasă a fost ziua, oricât de plăcută temperatura, nu am reuşit să fac abstracţie de starea deplorabilă a drumului, mai ales pe porţiunea neasfaltată. Scuzabil, a fost o iarnă grea, dar mult mai deranjante au fost deşeurile. Gunoaie cât vezi cu ochii, peste tot, în pădure, pe marginea drumului, prin tufişuri, pe porţiunile de pajişte. Nu e vorba despre terenurile lăsate în paragină, pline de ciulini şi uscături (deşi ar fi şi aici de discutat…), ci de sutele de PET-uri, sutele de doze metalice de bere, ambalajele de plastic şi de hârtie, care transformă zona într-o groapă de gunoi jenantă, care începe imediat după ultimele case şi ia sfârşit abia la intrarea în sat, prin urmare, mizeria ocupă lejer câţiva kilometri pătraţi.
Ne-am întâlnit întâmplător cu doi cunoscuţi, soţ şi soţie, ambii profesori, şi am discutat despre situaţie. Am observat că pentru unii, din păcate prea puţini, încep să conteze aspecte legate de mediu la modul, să spunem, mai global – erau preocupaţi de groapa de gunoi de la Petrila, cea care ar putea contribui la o anumită ameliorare a situaţiei.
Duminică am plecat cu maşina spre Sebeş-din nou, marginile şoselei, pajiştile, majoritatea parcărilor şi refugiilor sunt mizerabile! Parcă sărăcia este mai agresivă când vezi cum arată totul, tapetat cu PET-uri şi ambalaje.
Nici nu mai dau vina pe autorităţi, care nu pot compensa la nesfârşit tarele din ce în ce mai evidente ale unei ţări care cică speră la revitalizare (inclusiv) prin turism. Pe măsură ce trece timpul, în pofida unor campanii mai mult sau mai puţin reuşite sau insistente, România este din ce în ce mai murdară. Mă întreb dacă recipientele colorate amplasate prin Deva îşi îndeplinesc menirea, pentru că o dată pe săptămână, mă duc la cele de la Ulpia să pun PET-uri, doze, sticle sau hârtie şi constat că sunt la fel de goale.
Nu ştiu ce s-ar mai putea face, repet ceea ce am mai spus şi discutând, îmi dau seama că din ce în ce mai mulţi gândesc la fel – ţara asta va fi mereu în criză!