Grevã spontanã la Hidroconstrucţia

  Maximilian Gânju

Angajaţii societăţii care efectuează lucrări de introducere a apei potabile şi a canalizării în Valea Jiului au intrat în grevă, pentru că nu şi-au primit lefurile de circa o lună şi jumătate.

După cele două accidente de muncă mortale, în urma cărora trei angajaţi şi-au pierdut viaţa, un alt scandal a izbucnit la Hidroconstrucţia, firma care a câştigat licitaţia de introducere a reţelei de apă şi canal din mai multe localităţi ale Văii Jiului. Angajaţii societăţii au declanşat ieri dimineaţă o grevă spontană, pentru că nu şi-au primit salariile, deşi ar fi trebuit ca banii să le intre în conturi, susţin ei, acum o lună şi jumătate. Nemulţumirea muncitorilor a fost şi mai mare, după ce au auzit că firma contractantă, Apa Serv Valea Jiului, pentru care efectuează lucrările, a achitat conform graficului, toate facturile. Astfel, zeci de muncitori au mers încă de dimineaţă în faţa birourilor firmei amenajate la ieşirea din Petroşani, pentru a cere socoteală conducerii. „Banii au intrat, dar noi suntem cu salariile în întârziere. Avem şi noi copii, datorii, cum să ne descurcăm, dacă nu ne luăm salariile la timp. Banca nu aşteaptă pentru că firma nu a plătit”, a spus unul dintre muncitori. „Oameni au murit la muncă şi noi nu ne luăm banii. Cerem să ni se dea dreptul nostru, că şi aşa ne riscăm viaţa pentru un pumn de mărunţiş”, a spus un alt angajat.
Nimeni din conducerea firmei Hidroconstrucţia n-a ieşit să vorbească cu greviştii, dar muncitorii sunt hotărâţi să nu cedeze până nu-şi vor primi lefurile restante.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

E curățenia de pri­mă­vară sau epurare? O în­trebare care îi ma­cină pe membrii unei organizații…

15 ore ago

Bulina albă

Paul Șerban din Aninoasa, tânăr artist care s-a făcut remarcat la nivel național cu creațiile…

15 ore ago

Bulina neagră

Emanuil M., din Lupeni Pentru că este judecat pentru trei infracțiuni de furt calificat în…

15 ore ago

Începe Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

Miercuri, în Stațiunea Geoagiu Băi, miercuri, 22 aprilie 2026, va avea loc ceremonia oficială de…

15 ore ago

Mărtinești: energia verde, la putere

Magdalena Șerban Energia verde este soluția pe care unii primari o vor implementată în comunele…

15 ore ago