Categories: Actualitate

Grevă japoneză la Finanţe

Nicolle Ebner

Scriitoarea Daria Dalin, funcţionar în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara, a intrat, de ieri, în grevă japoneză, pe o perioadă nedeterminată. Gestul omului de cultură hunedorean, bugetar afectat ca şi milioane de români de măsurile anticriză aplicate de actualul guvern, este un protest faţă de încălcarea flagrantă a drepturilor.

Şi-a anunţat şeful

Ieri dimineaţă, Daria Dalin, inspector în cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală, l-a anunţat pe directorul instituţiei, Lucian Heiuş, printr-o adresă, de faptul că înţelege situaţia dificilă prin care trece România, aşa cum a înţeles şi a acceptat întotdeauna, şi constrângerile bugetare, “dar nu pot accepta măsuri nu numai cu mari implicaţii asupra vieţii mele sociale, precum şi a calităţii mele de funcţionar public instituţionalizat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, dar care încalcă flagrant drepturile mele cetăţeneşti, garantate de stat, conform Constituţiei”. „La art. 47 din Constituţie, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Or, nerespectarea acestui articol antrenează, pe principiul bulgărelui de zăpadă, şi nerespectarea altor drepturi. Este vorba despre dreptul la informaţie, la învăţătură, accesul la cultură, la ocrotirea sănătăţii, dar cel mai grav este faptul că, diminuarea veniturilor salariale sub nivelul suportabilităţii este un atentat asupra vieţii şi integrităţii mele psihice, drept pentru care declar grevă japoneză pe termen nelimitat”, şi-a anunţat funcţionara superiorul.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Un gest care anunta faptul ca inca exista romani care pun libertatea mai presus decat plecarea capului in fata sefilor

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago