Categories: Comunitate

Greutăţi sunt şi la Spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Contractele încheiate cu Casa de Sănătate îngenunchează spitalele mici din România, care au ajuns să fie sufocate de constrângeri bugetare şi lipsuri de tot soiul. Nici la Spitalul Municipal Brad, situaţia nu este mai bună decât în cazul celorlalte unităţi medicale similare. Iar vestea posibilităţii deblocării posturilor din mediul sanitar nu cântăreşte prea mult în balanţa necesităţilor instituţiei.

„Degeaba se deblochează posturile din sistemul sanitar, pentru că nu ne influenţează nicicum, atâta timp cât nu sunt bani. Contractul cu Casa de Sănătate este la jumătatea valorii celui de anul trecut. Avem deficit de personal conform normativelor, însă nu avem nevoie de oameni în momentul de faţă, poate doar o asistentă-două. Personal este suficient, atât pe partea administrativă, cât şi pe cea medicală. Cu situaţia brancardierilor s-a rezolvat, acum avem cinci. La un moment dat, aveam doar unul şi nu era normal. Problemele noastre ţin însă de subfinanţarea cronică a spitalului, la fel ca în cazul tuturor instituţiilor sanitare mici. Cheltuielile de personal reprezintă peste 90 la sută din bugetul asigurat de Casă. Avem datorii către furnizori, iar arieratele au ajuns undeva la 500.000-600.000 de lei, conform facturilor trecute de 90 de zile de la termenul de scadenţă. În total, avem undeva la 1.500.000 de lei datorii. Deci, nu deblocarea posturilor ne lipseşte, ci banii lipsesc”, declară Laurenţiu Verdeş, directorul financiar-contabil al Spitalului Municipal Brad.
La rândul său, managerul instituţiei, Florin Jurca, precizează că „spitalul, ca să funcţioneze normal, ar trebui să primească undeva la 250.000 de lei peste valoarea salariilor, or, noi primim în jur de 40.000 de lei peste salarii. Calculele sunt simple. Nu ai cum să fii pe plus”, spune managerul spitalului brădean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

o zi ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

o zi ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

o zi ago