Categories: Actualitate

Greșeala recunoscută, pe jumătate iertată

Oprit de polițiști, bărbatul de 51 de ani a recunoscut că a băut înainte de a urca la volan. Le-a mai spus polițiștilor că spera să nu fie prins, pentru că avea de gând să meargă doar pe o distanță cât sunt vreo șase case, până la un vecin.
La audieri le-a spus chiar cu exactitate cât a băut și din ce motiv s-a suit în ma­șină. Sinceritatea l-a ajutat în cele din urmă, pentru că instanța de judecată a de­cis o pedeapsă mai blândă. ”Organele de poliție din cadrul Poliției orașului Simeria și jandarmii din cadrul Inspectoratului Ju­de­țean de Jandarmi Hunedoara care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deplasându-se cu autospeciala de poliție în direcția DN 7, au observat pe sensul opus de mers autovehiculul marca Suzuki, model Grand Vitara, care se deplasa cu un mers sinuos. Acesta a fost oprit la scurt timp de organele de poliție. Întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice a răspuns afir­mativ, astfel că a fost testat cu apa­ra­tul etilotest și ulterior transportat la o uni­tate spitalicească pentru recoltarea pro­belor de sânge. Potrivit declarației incul­pa­tului, la momentul la care acesta s-a urcat la volan, a considerat că nu pune în pericol siguranța rutieră, ținând cont de distanța scurtă de deplasare și de faptul că zona respectivă nu era circulată”, se arată în dosar. Bărbatul le-a spus po­li­țiștilor că a băut exact un pahar de coniac și 2,5 litri de bere, dar și că a fost pentru prima oară când a condus un autovehicul sub influența alcoolului. ”Având în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei și cuantumul alcoolemiei avute: 1,30 g‰ alcool pur în sânge, precum și circums­tan­țele personale ale inculpatului, faptul că acesta a avut o atitudine sinceră pe întreg parcursul procesului penal, a cooperat cu organele judiciare și a regretat fapta co­misă, nu are antecedente penale, instanța va stabili față de acesta o pedeapsă cu închisoarea de 8 luni, așadar orientată spre minimul special, redus potrivit pre­ve­derilor legale la care s-a făcut referire an­terior”, au motivat magistrații Judecătoriei Orăștie, însă sentința nu este definitivă. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii pe la colțuri că un angajat de la o companie pri­vată se face…

10 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul FC Corvinul Hunedoara Pentru că dovedește că este modest și arată că…

11 ore ago

Bulina neagră

V.S., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție solicitat pentru fosta soție,…

11 ore ago

Cioban alergat cu drujba de un recidivist deosebit de violent

Individul a fost trimis în judecată pentru amenințare cu drujba, lovire și con­ducere fără permis.…

11 ore ago

Șocant! Fetiță de 7 ani, amenințată că va fi înjunghiată de către mătușa sa

Agresoarea voia în acest fel să se răzbune pe sora ei, care o evacuase din…

11 ore ago