Politica si administratie

Grădiniţa cu program prelungit din Şoimuş, mai ceva ca la oraş

Magdalena Şerban

Încă un record în materie de investiţii la Şoimuş. De data aceasta se adresează copiilor preşcolari, care din acest an au parte de o grădiniţă cu program prelungit cum nu prea întâlneşti nici măcar la oraş. Iar pe deasupra, Şoimuş a devenit prima comună la nivel de judeţ care deţine o astfel de unitate de învăţământ preşcolar.
„Demersul investiţional l-am materializat în urma solicitărilor în acest sens. Sunt mulţi părinţi care nu au unde să-şi lase copilul în timp ce ei se află la serviciu. Nu îşi permit bonă şi ar vrea să-l ştie în condiţii maxime de confort şi siguranţă, moni­to­rizat şi educat de personal cali­ficat. Unii au bunicii aproape, alţii nu sunt atât de norocoşi. Prin urmare, am prioritizat pro­gramul investiţional, venind în întâmpinarea nevoilor lor. Capacitatea noii grădiniţe care a fost pusă în circuit luna aceasta este de 60 de locuri, lucrările au însumat 430.000 de lei (valoare fără TVA), iar partea de dotare a ajuns la 130.000 de lei (tot valoare netă). Banii provin din bugetul propriu. Cei mici beneficiază de o serie de facilităţi, de la dormitoare, sală de mese, cabinet medical, două table interactive şi mobilier modern. Se asigură şi o masă caldă pe zi, în sistem catering. Vreau să subliniez că la ora actuală, toate locurile sunt ocupate, iar dacă cererea va fi şi mai mare, am luat în calcul o extindere, ceea ce este posibil şi din punct de vedere tehnic. Este un deziderat administrativ dus la îndeplinire şi mă bucur că am mai făcut încă un pas important în procesul de dezvoltare. Le urez părinţilor, copiilor, cadrelor didactice şi tuturor elevilor multe re­uşite şi cu toate că 2020 este un an atipic, vreau să cred că nu va reuşi să influenţeze seg­mentul educaţional în mod negativ“, a arătat Mihai Gabriel Irimie (foto), primarul din Şoimuş.
De altfel, acesta a asi­gurat nu mai puţin de 15.000 de măşti pentru întreaga reţea locală de învăţământ (Şoimuş, Bălata, Boholt şi Păuliş), elevii schimbându-le din trei în trei ore. Şcolile beneficiază de dez­in­fectanţi, trasee marcate şi separatoare din Plexiglas pentru a se respecta normativele impuse de cadrul legislativ. Toţi copiii au primit din partea conducerii administraţiei publice locale tablete electronice (s-au achiziţionat 45 în primă fază, apoi încă 143, fiind puse pe fiecare bancă la începutul anului şcolar), aşa că dacă se va pune pro­blema să se treacă la studiul exclusiv online, nu vor fi impedimente.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura