Categories: ActualitateFlash

Grădina Zoo din Hunedoara intră în modernizare

Carmen Cosman

Cei care vor să viziteze Grădina Zoologică din Hunedoara mai au la dispoziţie doar câteva zile, pentru că de săptămâna viitoare, aceasta se va închide pentru modernizare.
Animalele găzduite la Grădina Zoologică din Hunedoara vor avea cuşti mai moderne şi mai spaţioase, conforme cu normativele legale în vigoare. Licitaţia pentru execuţia proiectului a fost organizată luna trecută, iar de la începutul săptămânii viitoare, se va demara execuţia propriu-zisă a lucrării. Valoarea investiţiei este de aproximativ 1,7 milioane de lei, iar banii vin de la Ministerul Mediului, în proporţie de 75 la sută, în timp ce diferenţa de 437.000 de lei va fi asigurată de Primăria municipiului Hunedoara.
„De luni, Grădina Zoologică se va închide. Licitaţia a avut loc luna trecută, iar 30 de zile a durat întocmirea proiectului. Sperăm că de la începutul săptămânii viitoare, ne vom apuca de lucrări. Animalele vor rămâne aici, pentru că le facem cuştile pe rând”, a declarat Ciprian Hodor, administratorul grădinii. Noile cuşti vor fi dimensionate pentru fiecare specie în parte, conform Ordinului 1798/2007, emis de Ministerul Mediului.
La grădina zoologică din Hunedoara sunt găzduite aproape 100 de animale din 19 specii, printre care lei, tigri siberieni, urşi carpatini, lupi sau vulpi. Mascota este considerat însă babuinul Gusti, pe care vizitatorii l-au îndrăgit imediat după ce a fost adus aici. Grădina zoologică din Pădurea Chizid se întinde pe trei hectare şi este inclusă într-un program guvernamental de modernizare şi reprezintă încă un punct de atracţie nu numai pentru hunedorenii care îşi aduc aici copiii, mai ales că şi preţul biletelor este modic.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

11 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

11 ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

11 ore ago

Șeful Armatei spune că românii trebuie să fie pregătiți de un război

România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…

11 ore ago

Poștaș învinuit de fals – scăpat de pedeapsă

Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…

11 ore ago