„Grãdina magicã” din Dealul Haţegului

Maximilian Gânju

Ţara Haţegului nu are doar zimbrii, parcul dinozaurilor pitici de la Tuştea ori biserici, castele şi cetăţi sau Munţii Retezat. Are mai multe „minuni”, care abia aşteaptă să fie descoperite şi chiar dacă nu sunt la fel de importante ca şi cele enumerate mai sus, sunt la fel de uluitoare. Cel puţin, în ceea ce priveşte povestea ţesută în jurul lor. În Dealul Haţegului, există o poieniţă în care un smochin a fost aclimatizat cu zeci de ani în urmă şi chiar dacă n-a mai fost îngrijit de circa 10 ani de zile, de când „stăpânul” lui a trecut în lumea celor drepţi, încă face fructe. În aceeaşi poieniţă de deasupra de Hanul Bucura, mai sunt şi alte plante care rodesc mai mult decât în mod normal. Localnicii au o explicaţie şi spun că o „vrăjitoare” ar fi cea care ar sta la baza acestor fenomene.

„Vrăjitoarea” din deal
În poieniţa din deal, încă de pe timpul comuniştilor, trăia o femeie frumoasă, care a fost izgonită dintr-un sătuc din Ţara Haţegului. Iubea un bărbat care era însurat şi de aceea, sătenii au decis să o alunge. Femeia s-a aciuat lângă han şi câteva sute de metri mai sus, pe deal, şi-a făcut o colibă. I-a plăcut că nimeni nu o mai deranja şi a hotărât să rămână. „Lumea a poreclit-o Păsăroaia. Şi-a făcut casă şi grădină ca să aibă ce mânca. La fel ca orice gospodar, şi-a făcut şi ea ce avea nevoie. Trăia singură acolo şi nimeni nu avea curaj să intre la ea, pentru că, aşa se vorbea atunci, feneia ar fi făcut vrăji. Nu se ocupa cu vrăji rele, ci doar pentru a-i lega pe oameni. Era frumoasă şi făcea descântece ca să o iubească şi pe ea un bărbat frumos. Cât a trăit aici, vreo 60 de ani, a tot avut la bărbaţi, dar nici unul n-a luat-o de nevastă. Aşa că eu nu cred că era cu magie”, spune Marin, un localnic care a luat pământul unde a trăit „vrăjitoarea”. Nici comuniştii nu au gonit-o din deal, chiar dacă ocupase terenul abuziv. Poliţiştii şi securiştii din Haţeg se temeau de ea, credeau şi ei că face descântece.

Cred că grădina este fermecată
Abia după moartea ei, în urmă cu vreo 15 ani, cei care au intrat în ograda femeii au descoperit o adevărată grădină botanică. „Avea o vie care făcea struguri de masă, erau struguri albi, mari şi foarte dulci. La fel cum se fac prin Moldova. Era plin de trandafiri de toate formele şi culorile. Mai erau nişte pomi pitici, de zici că erau palmieri şi-i găseai la fiecare colţ al casei iar în mijloc avea un smochin mare. Am luat şi eu un lăstar şi s-a prins. De cinci ani, se tot înmulţeşte şi face fructe. Am pus şi în grădină doi şi au supravieţuit şi iarna, chiar dacă a îngheţat afară. Eu ştiam că smochinul trăieşte doar unde e cald. Via s-a sălbăticit, dacă n-a fost curăţată şi tot face struguri şi acum. Smochinul a fost tăiat după ce s-a aflat de el. Oamenii care au case mai jos şi-au luat să-şi pună la ei. Aproape la toţi s-a prins şi din iunie şi până în octombrie, face fructe moi şi zemoase. Deşi era tăiat în fiecare an, din rădăcina lui ieşeau puieţi în primăvară. Nu-l puteai stârpi. Oamenii încă mai cred că femeia care a trăit în acest loc şase decenii făcea vrăji şi de aceea, tot ce este în grădină rodeşte”, spune un alt localnic.